Dintr-un text comun
de George Bacovia
Ceva nu mult mai frumos de cum au spus cei obositi, ca viata e o floare sau o carte.
Ma opresc la aceasta, fiindca am auzit multe alte comparatiuni care te fac sa ramii mereu pe ganduri sau sa rizi. Insa cit de ordonat se continua viata, cu toata aparenta de anarhie!
Dar e trist.
Am vazut multe flori si am citit destule carti, cu toate ca niciodata nu e destul.
*
De acum voi trece intr-un caiet corespondente si unele plimbari.
Incep pe o banca sub arbori, unde tot pe aici se aude un frumos vals cintat de o buna fanfara.
Valsul era rapitor, se simtea lipsa unei iubite cum toata trecerea de femei frumoase, pe jos sau in trasuri.
Am plecat.
Sa scrii in aer liber nu e usor, mai ales cind in copaci corbii se strimba ca momitele. Nici intr-o berarie sumbra n-am scris nimic; niste fete beau bere, si ochii le licareau ca atunci cand ai baut prea mult.
Mai bine sa revenim la rahat cu apa.
*
Spuneam ca voi arata ceva despre plimbarile mele: le las insa, caci nu le pot descrie, diind sau filosofice, sau interesate. De exemplu, de ce sa par un cersetor pe strazi tacute, sau sa umblu prin tot orasul dupa o carte ce nu se mai gaseste?
Sa las sa treaca citeva zile, caci azi a inceput sa ploua si de abia vad sa scriu.
*
Ploua...
Capul imi aluneca pe brat, si in odaie e o tacere de mii de ani cu aceeasi civilizatie. Nu pot gasi, nici o cugetare veche de care sa ma minunez.
Daca e atit de trist ... daca ploua!
Am gasit un alt caiet: o, cum scriam atunci, ce subiecte infioratoare descriam! Multe pagini sunt sterse; printre ele gasesc si naivitati de iubire:
"Era luna, tirziu, strazile dormeau in acea noapte; ea, pe care o iubam, visa la aceeasi fereastra si ma intreba daca ma duc sa ma culc."
Pe atunci dormeam afara, intr-un cerdac, si-i spuneam ei despre insomnii, pe asemenea nopti, apoi taceam, cam mult, si-mi continuam drumul pe strazile tacute.
Pe urma sunt alte pagini sterse, printre care versuri reci si nesincere.
*
Dupa ploaie.
Cit zimbet peste tot: e lume multa la plimbare, si cite frumuseti, cite amoruri! ... Dar nu ma duc nicaieri astazi si nu stiu de ce stau aplecat pe acest caiet vechi, in care nu e nimic despre viitor.
Spre scara e trist; pare ca se duce o zi obosita de placeri si se face noapte. Cind nu stii ce va urma, numai singuratatea spune ca va fi asemanator ca si altadata.
Aseara am adormit cum m-am culcat. N-am avut nici un vis.
Visele frumoase se pot descrie, iar oamenii de stiinta le explica ca ceva foarte usor.
Fara vise.
Dar, in schimb, iata o dimineata pustie, un punct de foc si senin; altiii au spus ca e un inger bolnav ...
Cind nu stiam nimic! ...
Azi ma gindesc la o lume de mister si de nepasare, si din cite intrebari mi-am pus nu ramine nici una cind ma uit in oglinda dimineata ...
Vor trece si aceste citeva zil libere, si voi lasa filosofia pentru filosofi, caci a voi sa spui ceva si a nu spune nimic e un stil prea cunoscut al plictiselii.
*
De citva timp nu mi-a ramas decit sa privesc un portret: o femie pe ginduri; sta de mult ...
*
Plec.
Pe drumuri, lumea pare cautind o iesire si n-o gaseste; sunt mihnit si nici nu mai privesc ziarele ce au aparut, si nu stiu daca voi intra intr-o cafenea sa beau ceva.
Am cheltuit atitia bani in zadar ...
Trec iar printr-o gradina cu copii pletosi si guvernante; muzica astazi nu cinta. As vrea sa mai stau; as vrea sa plec; e monoton si chinuit in jurul meu timpul, si e atit de cald, ca din multimea florilor se lasa un miros de rachiu care te adoarme.
Linga mine cineva citeste un ziar, asa fel, ca pot privi si eu: zaresc si un articol despre niste versuri ale mele; criticul pare nemultumit de felul acesta de a scrie, care s-a demodat. Pe aleea din fata bancilor, lumea de suce si vine din oras; peste toti, preocupari serioase si toalete subtiri si scurte.
Pe banci se spun glume, se istorisesc drame; as vrea sa plec.
Daca asculti multe, gasesti si tu placerea de a saruta fotografii, si intelegi, prea departe, eocnomia politica.
Dar, cu toate acestea, si saracia are literatura ei...
*
Astazi dupa-amiaza trebuie sa astept o domnisoara emancipata de multe mofturi sociale; e, dealtfel, poeta si nu da multe vizite.
Din zimbetul ei n-am inteles daca-mi va da voie sa o sarut.
Poeziile ei erau frumoase si trebuia o egala gingasie ca sa te apropii de ea ... Ah! o dupa-amiaza de visare!
O femeie citeste ceva, si apoi pleaca ...
Aceasta ar interesa numai pe cititorii care stiu betia unei pudre imblesite cu parfum si care cunosc emotia unei intilniri amoroase.
*
Citeodata ma gasesc departe, pe linga cladiri paraiste; si e spre seara; cladirile inca mai sunt bun, dar o stapinire necunoscuta le face parasite; sunt poate pentur cei care iubesc.
Si nimeni nu poate intelege tacerea lucrurilor ...
Cind ma intorc in oras, noaptea, pina tirziu, lautarii cinta jalnic prin circiumi, si bietii oameni maninca si beau pentru uitarea necazurilor; un pas si realitatea nu vrea sa stie de poezie.
Cit de strain ma simt cind aprind lampa, in tacerea odaii care nu spune decit ca este si moarte!
Daca as putea scrie ceva in noaptea atsa, ar fi o filosofie religioasa, cu cintec de biserica, cu rugaciuni care au fost primite in cer, dupa atita intrebare asupra celor fara inceput si fara sfirsit ...
*
Cum au trecut si aceste frumoase zile ... Incep sa cada frunzele si trebuie haine mai groase.
Toamna, ca o mireasa intirziata, isi lasa frunze aurii, isi suna muzica ei de oftari, pe drumuri, prin gradini si peste nunta primaverii; pe scari de piatra si linga statuile care apar dintre copacii goi.
Am vorbit cu un tinar despre amurguri de toama, de culoarea violeta din fundul aleilor desfrunzite, de picurarea rece a apei din guri de piatra; era vesel ca ne-am intilnit dupa atitia ani.
Desi nu scrie versuri, e un cititor melancolic si visator.
In orasul sau, unde sunt multe strazi somnoroase, se duce la citeva cunostinte, joaca carti si asculta muzica din piano.
Atit de plictisit imi spunea de amorurile cucoanelor, de gelozii, de batai, drame de provincie, de care voia sa se departeze, locuind un alt oras.
Era senin, toamna; din mersul nostru voiam sa aratam ca acestea nu au nici o importanta. Pe strada principala, era o umbra rece intre ziduri; ici-colo, cadeau frunze, a si in parc, prin cafenele erau mese neocupate; ne-am oprit la unul din aceste localuri.
Am ascultat la o cafea si o tigara, romanul sau de dragoste.
Incet, cu mic oftari, se apara de greselile care reieseau din desfasurarea actiunii.
- Am iubit-o, spunea dinsul, cu toti ervii de care ma vezi capabil; ii eram amant si stapin.
O cunosti, nu ti-o descriu; trebuie sa stii ca acum e maritata e multi ani; eu o cunosc numai ca doamna.
- Pe atunci urma la un pension.
- Ai cunoscut, deci, numai din vedere ceea ce eu am avut fericirea, sau mai putin, de a cunoaste atit de aproape.
Am parasit scoala devreme; placerea de a trai m-a facut sa-mi caut, de timpuriu, o existenta libera si sa itnru in lume.
Simt, dupa atatia ani, aceeasi imbatranire pe cit mi-as fi tocit nervii pe bancile scolii.
La urma urmei, dupa multe carari, dam pe acelasi drum.
Pe strada treceau automobile si trasuri cu femei ascunse in blanuri; cafeneaua se umplea de consumatori si ma gindeam cit de repede se sfirsesc romanele cu femeile maritate.
Ne-am desparti, caci ne chemau atitea interese ...
*
Am suit citeva scari; am lasat un manuscris la or evista artistica-politica-literara.
Prin multimea care pare atit de bogata, printre palatele ce par mereu inchise, toamna te face trist si tacut si cauta sa gaseasca in tine o ruma de revolta.
Acolo am deschis fereastra si m-am intins intr-un fotoliu sa ma linistesc.
Daca mi-ar mai descrie cineva o alta aventura amoroasa, as ride, chiar daca intre ei s-ar fi impuscat.
Orasul se vede pe fereastra; din departare, zgomotul bate in auzul slabit si geme ca muzica unor tuburi dezacordate.
Cind m-am reintors prin parc am scris:
In cringul cu stoguri de frunze ruginite
Era un frig linistit -
Un roz si violet in fisii
Peste palete se lasa; -
Tufisele erau pustii ...
O tacere nu se stie cum a venit.
Si respirari oprite ...
O pasarica modula:
-Vii?! ...
Se spune ca literatura e un plus al vorbirii - o saracie a oamenilor; privesc spre fereastra si as vrea sa vorbesc numai ce trebuie; se vor gasi insa cititori pentru fiecare scriitor.
*
Voi spune destule greseli de aci inainte, raminind sa pling pentru cele ce nu le pot spune.
O, Doamne, este ea numai atit de gingasa ... cind muzica poetiza pasii sai in noaptea rece; cind ca o muzica mi-a spus:
-Mergi sa te plimbi?! ...
E destul ca ne-am despartit tirziu, e destul ca nu stiu cine era ...
Adio, tu ramii pentru mine ceea ce defineste frumosul si, poate, esti poezia sau jalea noptilor; pentru tine scriu fantezia aceasta, corpul tau era o dantela si nu voiai prea multe laude, fiindca timpul e scurt.
Iata si astazi aud muzica in amurgul acesta de toamna, ah; dar ce dezgust au adus anii de departari si pustiu, cite alte plimbari de rusine si plins ...
E noapte, da, e pustiu, as vrea sa te uit, caci sufar; m-as fi blestemat in frigul noptilor daca tu ai fi fost cu mine ...
Voi, femeilor, ati nenorocit o multime de scriitori, care s-au fotografiat pe un bagaj de cunostinte.
Pentru tine am dispretuit o bucata de pine, pe care apoi ma sfadesc sa o gasesc.
O, daca toamna cinta melancolia mortii imprejurul acestei case, a carei istorie acopera de spaima, in care astept cele din urma caderi, de care rid, de care oamenii ma hulesc intr-un urlet pe tot atit de pacatos.
Dormi, in pace, trasnet atoatestiutor, ucide si clipa aceasta care spune ca esti nimic.
E noapte, cu fosnet bolnav de flenduri puturoase, taceri grave si mizerabile mingiieri. Adorm. O, iarta-ma, tiganca cu ochi de vrajitoare; noapte, care ma amagesti cu ziua care vine.
*
Astazi, e sarbatoare; apa rece cu care ma spal ma trezeste, un clopot greoi, suna, departe ... Sa ne gindim la Dumnezeu!...
Imi pare ca nu mai am nimic de spus; privesc. Viata e pentru cei itneligenti; ei nu fumeaza fara cafea si, desigur, au luat trenul pentru alte zari.
Cita frumusete ce nu mai spune nimic, cind ai ajuns ca nu stii unde sa te duci...
Cind va ninge, cit de frumos va fi prin orasul alb...
*
Aud o romanta din voce, cu suspine din departari; ea vine de pe aproape; tace si se aude din nou; femeia care cinta pare ca vrea sa-si spuna si felul sau de a iubi.
In amerele mari, cu piano, sunt taceri si amintiri mai placute, si cafeaua, sau ceaiul, convorbirile politice, sau de arta, plecarile si promisiunile dau o nota mai reala a vietii.
*
Pe strada.
Daca e adevarat ca tuturor ne vine rindul sa fim destepti, sau prosti, sau regi, sau cersetori - in multime suntem oameni si fiecare ne ducem unde trebuie.
Astazi, insa, e tirziu, este ecoul unui cintec american, fantastic ce nici el nu stie ce vrea; iata, am fost in gradina unui restaurant, pe urma intr-o berarie, consumatorii erau inteligenti, numai singur patronul facea socoteli intr-un registru; in zile de acestea, caietul meu ramine fara de nici o linie si sunt saptamini de cind n-am putut spune o placere sau o durere.
Citeva nopti n-am dormit acasa; mi se parea ca in absenta mea cineva putea sa citeasca aceste impresii si sa rida, sau sa ramina obosit ca nu intelege.
Am fost si bolnav; hirtia scrisa mi-aparea ca o lingerie veche ce foarte putin poate fi necesara; dar e mult, e un timp de cind n-am scris nici citeva sute de pagini; uitasem ca e frumos a fi un muncitor intelectual.
Ce trist e sa ramii un fost intelectual ca prietenul care m-a gasit aseraa pe o alee cu flori, pe o banca!
In sfirsit, ne-am adus aminte unul de altul: el despre mine, foarte vag, eu despre el, asemenea, cu deosebirea ca era pe atunci, poate si azi, un destul de invatat om.
Sinur de obicei, cu cohii mici, in dosul ochelarilor mediteaza la adevarata valoare a operei de arta; in seara aceea am mers sa-mi arate biblioteca sa, intr-o camera pe o strada destul de retrasa. Erau carti destul de rare, dar il interesa mai mult sa-mi dau parerea despre prietena sa, are acum prepara cafeaua.
Era racoare, usa deschisa spre un mic balcon lasa sa intre seninul noptii.
*
In mica odaie, la lumina lampii, am citit notele unei femei care de mult asteapta sa fie citite si inapoiate.
Citesc:
"E alta noapte, te astept ... nu e nimeni, ma dezvolt in tacere; pe perna e un parfum tare si pling viata mea pierduta, ca e tirziu ... E tirziu, de acum nu voi iubi decit rochiile de matase si poeziile triste.
Ah, daca vreun poet ar avea rabdarea s-asculte trecutul meu - ar forma un intreg roman..."
Urmeaza multe pagini cu impresiuni din voiaj, cu cunostinta mai multor domni la care unuia ii admira inteligenta, altuia sentimentul si altuia puterea de munca si economie; foarte putin aminteste de un tinar poet care era prea sarac.
Intr-una din zile i-am inapoiat manuscrisul; nu era acasa.
Citeodata, vremea trece cu nimicuri de acestea, care ramin prea intime sau fara nici o urma.
Cind vezi goana strazii, cu zimbetul rotilor si al muncii, abia observi linistea celor din trasurile de plimbare sau care se duc si vin de la gara.
Cu toate acestea, fiecare avem o poezie a noastra si adeseori, cei mai interesati devin foarte simtitori in vorbirile despre arta; o, cit de superiori si in curent cu tot ce s-a scris!...
*
E toamna ... senin, aeroplane vuiesc in aer; in tremurul lor usor pare ca rid si absorb aer pur.
Rar se mai uita cate un trecator la ele; unii ar dori sa le vada cazind, o domnisoara spunea, rizind, ca ar voi sa fie sarutata la o inaltime de citeva mii de metri, singura ei placere, si pina atunci nu va permite nici o sarutare pe uscat sau pe apa ...
In aer ... in atmosfera ... ma las pe spatele unei banci si ma uit in seninul rece de toamna; copacii incarcati de frunzis galben, asteapta ca sa se scuture deodata; pasarele de iarna tipa pe undeva un ecou de pustiu si tacere.
Fete grase, cu parul pe spate, baieti, de asemeena rotunzi, intorsi de curind de la bai, vorbesc manierat pasind pe nisipul aleii sau trec pe cai ori biciclete.
Ce lume senina si educatie aleasa!...
Pe banci, domni, doamne citesc ziare de dimineata se discuta despre o sinucidere de la un hotel. Relatiunile de dragoste intre acesti tineri urmau de citeva luni de zile dupa cum arata ziarele, ei erau de bune conditiuni si inca nu se poate sti cauza sinuciderii; pe revolverul pretuit la o mare valoare era gravat: "Viata sau moarte."
Un pensionar cu ochelarii strimbi, pe virful nasului, nu aproba acest act si spune ca dinsul a facut mai bine fugind cu domnisoara care i-a devenit mai pe urma sotie. Vecinu sau, mai filosofic, ii raspunde ca e lume destula si fiecare face cum poate, si la urma nici nu-l intereseaza, citind atent, cu totul altceva.
*
A batut vintul ... frunzele cad peste noi si peste ziare. Am plecat pe o alee fara banci; trec singur pe linga bazinul de piatra parasit si, de la sfaristul parcului, privesc cimpina nesfirsita, peste care se lasa corbii si vintul parasirii...
Imi amintesc de romane pasionale, in care eroii se impusca sau se otravesc, se spinzura, se arunca in mare sau inaintea trenului.
E trist ... frunzisul e galben si, sunt si frunze rosii ca pete de singe; daca vrei sa ramii pe ginduri, pe aceste alei de toamna, e prea mult mister si nu e nimeni sa rida sau sa te plinga.
Numai poetii redau, in citeva strofe, acele stari de melancolie, numai ei ne amintesc de taceri si singuratati ...
In drum spre oras m-am gindit la descrieri, care sfirsesc cu sperante de viitor. La coltul unei strazi asteptau mai multi un tramvai; pe bulevarde mari, vintul duce repede praful si frunzele pina departe ...
E toamna ... Cu tramvaiul am ajuns la celalalt capat al orasului; pe aici sunt cazarmi si fabrici.
Am ratacit si pe aceste strazi ca prin marginile unui oras de provincie; pe maidanele goale se lasau corbii, iar zarea era inchisa si rece. Pe o strada din acele locuri, am intrat in gradina unui restaurant, unde am stat mai mult, pentru un vin nou care era si bun, pe cind un gramofon cinta intr-o camera a acelui local.
Un tinar elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, spirjinindu-se in baston, privea la consumatori cu miscari lenese din corp. Intr-un tirziu i se facu semn sa ia loc la o masa. Acest nebun minca si cinta dupa gramofon si din cind in cind se ducea la masa ofiterilor pentru a se recomanda, ceea ce facea o deosebita placere doamnelor ... Gramamofonul cinta, cind, ca o fanfara, cind cintece populare din voce; era totusi liniste, izolare, iar vinul dadea visari ca sint si mai singur...
Spre seara am luat in oras citeva afele intr-un local plin de lume, printre care se distingeau citiva poeti, citiva artisti - vor aparea, desigur, in toamna aceasta citeva reviste literare cu scriitori de talent, cu o nota noua in poeme mici, sau cine stie in ce fel...
Ploua incet; cafeneaua e si mai plina si, cind se face tacere s-aude cum cade ploaia incet, care predispune a somn ... Noapte .... Pe asfaltul ud se resfring luminile felinarelor si trec umbre de trasuri si de oameni ... pare o carte cu ingeri, demoni, stele, suflete si alte vedenii.
Cite intilniri, mai ieftine sau scumpe, ramin in urma, si cite strazi cu gradini plouate, cu parfum de toamna, pina spre casa ...
Atelierul literar, Bacau, iulie-august 1925
Dintr-un text comun
Aceasta pagina a fost accesata de 5955 ori.
