Tarziu
de George Bacovia
In odaile cu usile deschise, tarziu ... nu sunt tablouri, nici albumuri cu fotografii vechi, nici carti vestejite, insa aceste toate stau in tacere, le ascult din mica odaie, la un foc de lampa. Oh! De n-as striga un cuvint in noaptea asta ... si sa cad ...
Am uitat cine sta aici si unde au plecat, e tirziu; pe strazi e soapta bunului-plac si a suferintelor extreme, sau nimic ... si podeaua e veche, si cioturile dau senzatii de nimic ... si podeaua e veche, si cioturile dau senzatii de cranii; mintea cadenteaza fara sir de cugetari pustii ... pina ce o molecula s-a zdrobit in creier, pina ce totul spune : "Vedeti ce ati facut..."
O, mai tirziu, mai tirziu, dupa atitea, aceleasi lucruri vor fi mai placute ... si aceste lacrimi din noaptea aceasta nu se vor mai intelege ... oh, de n-as racni un cuvint, intr-o spaima crescinda, si sa cad ...
Acum de ce sa mai aprind lampa ... Usa e deschisa, fereastra ... in mijlocul odaii dorm in picioare, ma clatin in intunericul parasit ... uitat in fondul negru al odaii ... Un ciine se smuceste inapoi suparat, apoi latrind; o pisica sare pe fereastra, repezindu-se indarat de asemeni ... Dorm, in picioare in mijlocul intunerecului parasit ... Un greier cinta in tacere ... Altfel nu a fost niciodata ... pina ce soarele dezvaluie si aici o sentinela obosita a singuratatilor dispretuite...
Dimineata friguroasa cu vint ... camera goala ... pasind, podelele suna; scriind, penita plinge pe hirtie ... poate s-a scris - ce vremuri ... ce sens ...Nouri intunecosi astupa fereastra ... Gandurile si lemnaria, ude ... Nouri intunecosi intuneca ochii ... si vrea sa ploua din nou ... Cerul s-a oprit, nu mai vrea sa insemne timpul ... Niste bani stau pe coltul mesei, si gindul e inchis ... Nourul intunecos sta la fereastra ca o noapte de gheata.
Patul nu e strins si hainele asteapta pe scaun ... poate e tirziu ... la ea nu ma mai gindesc ... poate e tirziu ... si vintul urneste incet nourul de la fereastra, pentru a pune altul ...
E noapte cind oamenii se culca si se iubesc ... cind tot orasul cinta cu note de ploaie ca o veche pianola ... Singur, prin casa, fac versuri ... Daca tot orasul plinge ca o veche pianola ... Ce este gindul in sine ... miine ne vom duce dupa piinea cea blonda, cea bruna ... inainte ...
Cugetul romanesc, Bucuresti, martie 1923
Tarziu
Aceasta pagina a fost accesata de 4514 ori.
